Un medic clujean a operat ilegal 9 ani, cu ajutorul soțului. Ungureanu: Dosarul a fost mușamalizat

Un medic clujean a operat ilegal 9 ani, cu ajutorul soțului. Ungureanu: Dosarul a fost mușamalizat
Publicat: 25/09/2019, 15:27

Potrivit raportului de anchetă al Ministerului Transporturilor, de care aparține Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca, medicul Marius Nistor din cadrul Compartimentului oftalmologie al unității medicale a direcționat o parte din pacienți, în perioada în care aceștia erau internați în spital, pentru investigații medicale la o clinică privată care nu avea contract cu spitalul.

„În perioada noiembrie 2010 – martie 2019, dr. Nistor Marius Cristian a permis unui terț neacreditat, respectiv d-nei dr. Nistor Crina Melania (soția d-lui dr. Nistor) accesul/efectuarea de manopere medico-chirurgicale în Compartimentul de oftalmologie și Blocul operator oftalmologie ale Spitalului Clinic CF Cluj în situația în care aceasta nu avea raporturi contractuale cu Spitalul Clinic CF Cluj și/sau repartiție ca medic rezident. Dr. Nistor Marius Cristian a direcționat o parte din pacienți în perioada în care aceștia erau internați în spital pentru investigații medicale la o clinică privată ce nu avea relație contractuală cu spitalul, în situația în care o parte din investigațiile respective erau contractate de unitate în baza unor contracte interclinice”, se arată în documentul citat.

Membrii comisiei de anchetă a Ministerului Transporturilor au stabilit că faptele săvârșite de Marius Nistor reprezintă „abateri disciplinare”, prin încălcarea Regulamentului intern al Spitalului Clinic CF, a contractelor colective de muncă anuale 2009-2019 și a legislației sanitare în vigoare.

Comisia de cercetare disciplinară prealabilă a propus sancționarea lui Marius Nistor cu reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 5%, dar managerul Spitalului Clinic CF Cluj-Napoca a decis ca sancțiunea finală aplicată medicului să fie reducerea cu 10% a salariului de bază pe o durată de 3 luni.

Soția acestuia, Crina Nistor, nu a putut fi sancționată, deoarece nu avea niciun contract cu spitalul clujean.

Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, Crina Nistor a fost în perioada 19.10.2005-19.10.2010 medic specialist medicină de familie, în perioada 10.10.2010-03.08.2014 medic rezident oftalmologie, iar abia din 17.10.2018 a devenit medic specialist oftalmologie.

De asemenea, într-un raport al DSP Cluj legat de cazul de la Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca, directorul unității, Silviu Albu, a precizat că nu a fost notificat și nu și-a dat acordul ca soția lui Marius Nistor să efectueze o parte din pregătirea din rezidențiatul de oftalmologie la Spitalul Clinic CF.

De asemenea, din registrele spitalului reiese că, începând cu 2011, Crina Nistor, rezident oftalmologie, apare ca operator 2 în diverse operații, deși nu avea acest drept.

Deputatul Emanuel Ungureanu (USR), cel care a semnalat cazul de la Spitalul CF Cluj-Napoca, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că dosarul a fost mușamalizat de DSP Cluj și de conducerea UMF Cluj-Napoca, „astfel că nimeni nu-și asumă răspunderea cu privire la pregătirea profesională a soției medicului oftalmolog Nistor”.

„Conducerea DSP Cluj ar fi trebuit demisă de foarte mult timp. Incompetența și indolența celor care conduc această instituție sunt de notorietate. Cine răspunde de faptul că medicul Crina Nistor a practicat, fără drept, oftalmologia, timp de 10 ani? Culmea penibilului, singura sancțiune în acest caz, derizorie, de altfel, a fost aplicată de Ministerul Transporturilor, 10% reducere din salariul medicului Marius Nistor”, a spus Ungureanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani